Despre imputernicirea personala si a nu te mai indoi de tine

Poti sa spui si sa crezi ca esti in afara iluziei, sa fii convins ca asa se intampla si sa nu iti mai pui nicio intrebare, sa nu mai ai nicio urma de indoiala, si totusi sa fii tot acolo. Pentru ca in continuare rulezi programe vechi de care nu esti constient si pe care nu vrei sa le vezi, sau daca le vezi (simti), nu le poti accepta, inca, fiindca iti par prea grele, iar mintea iti poate induce ca nu sunt adevarate.

Despre orice as alege sa scriu (sau sa vorbesc), am constatat ca ma intorc de multe ori la ceea ce am trait in ultimii ani si la ce am gasit eu a fi radacina multor (daca nu chiar a tuturor) tiparelor, stagnarilor, programelor in care traim, fara sa realizam. Desi nu erau notiuni noi pentru mine, fiindca stiam de mult timp despre concepte precum atasamentul si sistemul nervos, despre impactul copilariei asupra vietii adulte, de linii transgenerationale, despre cum ne alegem familia si de ce, la modul practic nimic nu ajunsese sa ma ajute, totul ramanea la nivel teoretic. Nu vedeam legatura exacta dintre ce aflu si viata mea, dintre ce cunosc si cum ma poate ajuta totul sa MA cunosc. Eram intr-un ciclu pe care nu reuseam (sau nu voiam) sa il intrerup si asteptam ca ceva sa se intample, in afara mea, ca o forta salvatoare care sa imi arate drumul.

Am asteptat, am aplicat practici si facut diverse terapii, si fiecare adauga un strop de cunoastere de Sine, dar de care inca ma indoiam. Pana cand am simtit ca am ajuns in acel punct dincolo de care ma pot regasi sau ma pot pierde complet, un punct «zero« al existentei.

Probabil ca putini dintre noi au curajul acesta de a se lasa sa simta, dar totul e cu sens, voie Divina si conform cu planul sufletului nostru, nimic nu este intamplator, desi uneori suntem atat de prinsi in roata vietii incat nu ii vedem maretia.

Cu rabdare, blandete si recunostinta (care nu e doar despre lucrurile placute si confortabile ale vietii, cred ca adevarata recunostinta apare cand esti in contact deplin cu tine si simti ca totul e cu sens, orice ar fi), am ajuns sa inlatur straturi de ceata care ma impiedicau sa vin in contact cu mine, iar apoi am inceput sa simt, in sfarsit, si o mica lumina licarind. Aceasta lumina este, de fapt, imputernicirea pe care o simtim in momentul in care nu ne mai indoim de noi. Si nu ne mai indoim de noi cand simtim contactul cu esenta noastra,  chiar si putin. Cand ne lasam sa fim asa cum simtim sa fim, in autenticitatea noastra.

Iar de aici, ma pot intoarce la ce am scris la inceputul acestui articol. Cum facem diferenta dintre autenticitate si o iluzie a autenticitatii? Cred ca, la nivel constient, nu o putem face decat atunci cand suntem pe deplin treziti, atunci se simte si se stie. Pana atunci, se simt franturi de autenticitate (si poti chiar crede ca esti autentic pe de-a-ntregul), pe fundalul programelor pe care inca le rulam fara sa stim  si, pe care, la nivel de suflet, inca le acceptam si sa le dam voie sa ne conduca.

Aceasta imputernicire de sine este mai mult decat incredere in sine, este despre a Te sti si a Te simti, despre a-ti da voie sa fii (cu tot ce vine de aici, inclusiv a actiona) si a da voie sa se intample Viata, dincolo de asteptarile induse si de control, de atasamente. Pe cat de greu este sa dai drumul la atat de mult si de multe, pe atat de eliberator este tot acest proces, pe mai departe. Despre cum se simte, efectiv, aceasta tranzitie, as putea scrie cu alta ocazie.

Sa fie intru Imputernicirea celor care au nevoie. Eu sunt la un click distanta. :)

Cu Iubire,

Irina-Gabriela